Anunțul oficial al MAE: Nu a fost găsit niciun român la bordul Air Algérie

Anunțul oficial al MAE: Nu a fost găsit niciun român la bordul Air Algérie
Publicat: 28/07/2014, 17:32
Actualizat: 03/11/2016, 02:51

„Celulele de criză constituite de către autoritățile din Burkina Faso și responsabilii companiei aeriene Air Algérie au confirmat, prin documente oficiale scrise, că la bordul aeronavei AH5017, prăbușite în Mali, nu s-a aflat nici un cetățean român. Totodată, celulele de criză din Algeria și Franța, special organizate pentru gestionarea circumstanțelor producerii acestei tragedii aviatice, au informat partea română prin comunicări oficiale că, potrivit informațiilor de care dispun până în prezent, nu a existat vreun cetățean român la bordul aeronavei prăbușite în Mali”, a informat MAE, într-un comunicat remis,luni, agenției MEDIAFAX.

De asemenea, în urma verificărilor complexe în evidențele informatizate ale MAE și MAI a numelor și prenumelor explicite, aflate pe listele de pasageri așa cum au fost ele puse la dispoziție de autoritățile naționale care au constituit celule de criză, nu a fost identificat vreun cetățean român, precizează Ministerul de Externe.

În acest moment, ancheta privind cauzele prăbușirii avionului și procedura de identificare a pasagerilor avionului Air Algérie este în derulare.

„Având în vedere procedura dificilă de identificare a pasagerilor zborului amintit, dar și investigațiile standard în astfel de cazuri, Ministerul Afacerilor Externe va continua să mențină un contact permanent cu autoritățile străine din statele direct implicate pentru a clarifica definitiv aspectele de interes pentru opinia publică românească referitoare la tragicul accident aviatic”, mai precizează MAE.

Inițial, în urma informațiilor preliminare furnizate de Ministerul algerian Externe, MAE a precizat, joi, că la bordul avionului Air Algérie, prăbușit în aceeași zi în Mali, s-ar afla și un cetățean român.

Vineri, MAE a revenit, precizând că nu se confirmă prezența vreunui cetățean român.

Un reprezentant al Ministerului algerian de Externe a informat, vineri, Ambasada României că prezența unui român la bordul avionului Air Algerie prăbușit joi în Mali nu a putut fi confimată, precizează MAE, care a demarat „o procedură complexă” de verificare a pasagerilor.

Ambasada României în Algeria a informat, vineri, Centrala MAE că un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe din Algeria a revenit asupra informației comunicată oficial anterior cu privire la existența unui cetățean român la bordul avionului aparținând companiei algeriene menționate.

Reprezentantul MAE algerian a precizat că informația privind prezența românului nu a putut fi confirmată până în prezent, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe de la București.

Avionul Air Algérie care zbura din Burkina Faso spre Algeria s-a prăbușit, joi, în Mali.

La bordul avionului se aflau 110 pasageri și șase membri ai echipajului.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Numerologia anului de naștere al lui Călin Georgescu. Ce i-au prezis astrele
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Trei persoane și-au pierdut viața într-un accident cumplit pe DN 26, în Galați! Traficul rutier...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Cumpărăturile ce nu mai pot fi returnate. Mulți români vor fi afectați
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Marile iubiri ale lui Carol al II-lea. „Se va pune desigur întrebarea cum un om...